Elveţia a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să reducă raza de acţiune a directorului său adjunct din Rusia pentru a „garanta independenţa şi credibilitatea” organizaţiei.
Consiliera federală care răspunde de domeniul energiei, Simonetta Sommaruga, a trimis pe 1 aprilie o scrisoare în acest sens directorului general al AIEA, Rafael Grossi, a precizat Biroul federal al energiei, confirmând o informaţie furnizată de ziarul 24 heures.
„Pentru Elveţia, independenţa şi credibilitatea AIEA, precum şi încrederea în activităţile sale sunt importante”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a ministerului într-un e-mail către AFP citat de Agerpres.
Scrisoarea Simonettei Sommaruga îi cere lui Rafael Grossi să se asigure că adjunctul său Mihail Ciudakov se recuză în sarcinile legate de Rusia sau de Ucraina şi nu mai primeşte nicio informaţie confidenţială, precizează cotidianul.
Potrivit ziarului 24 heures, acţiunea Simonettei Sommaruga este legată de faptul că Ciudakov a ocupat multă vreme un post de conducere la o filială a Rosatom, compania publică rusă care joacă un rol important în ocuparea ilegală a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina, de către armata rusă.
Rosatom furnizează funcţionari care colaborează la faţa locului cu trupele lui Vladimir Putin, adaugă ziarul.
În scrisoarea sa, Simonetta Sommaruga subliniază că Elveţia ar avea totuşi „un mare interes” ca informaţii privitoare la securitate să poată fi schimbate între autoritatea ucraineană de supraveghere nucleară, guvernul ucrainean şi AIEA „pe baza încrederii şi fără nicio posibilitate de influenţă politică”.
Contactată de AFP, AIEA nu a răspuns până acum, dar potrivit 24 heures, AIEA nu vede niciun motiv de a aproba solicitarea consilierei federale.
„Directorul general al AIEA dă asigurări că toţi colaboratorii din organizaţia sa sunt supuşi doar autorităţii sale şi nu acceptă nicio directivă de la un guvern sau de la o autoritate externă AIEA în îndeplinirea sarcinilor lor”, scrie cotidianul, adăugând că Grossi şi echipa sa fac constant eforturi „pentru a garanta că AIEA îşi îndeplineşte mandatul de menţinere a securităţii nucleare în Ucraina”.
Mihail Ciudakov este director general adjunct şi şeful Departamentului de energie nucleară din februarie 2015, potrivit biografiei sale de pe site-ul organizaţiei cu sediul la Viena.
La începutul lui martie, consiliul guvernatorilor al AIEA a adoptat o rezoluţia în care făcea apel la Rusia „să înceteze imediat acţiunile împotriva siturilor nucleare ucrainene”, puse în pericol de războiul declanşat pe 24 februarie